Autismul, depisteaza-l din timp

Este foarte important sa intelegem ca fara niciun fel de terapie sau interventie, un copil cu autism va absorbi mult mai putina informatie si mai putine cunostinte din mediul inconjurator decat un copil obisnuit.

Academia Americana de Pediatrie (American Academy of Pediatrics) recomanda ca toti copiii cu varste intre 18 si 24 luni sa fie evaluati din perspectiva autismului, fie ca au sau nu simptome.

De ce? Pentru ca, in Statele Unite, 1 din 110 copii (fata de acum 15 ani, cand acest raport era de 1 la 2500) are o tulburare din spectrul autist care isi face semnalata prezenta prin semne specifice de la 18 luni, semne care ar putea fi usor confundate cu o simpla intarziere in dezvoltare.

Orice intarziere in evaluarea si diagnosticarea copilului intarzie instaurarea tratamentului, care este crucial pentru astfel de tulburare.
A incepe cat mai devreme tratamentul este echivalent cu recuperarea copilului. De aceea, se recomanda evaluarea copilul din punct de vedere psihomotor la 9, 18, 24 si 30 luni de viata, nu doar pentru semnele legate de autism, ci pentru atingerea tuturor parametrilor de dezvoltare psihomotrica si emotionala si identificarea oricaror intarzieri in dezvoltare. De asemenea, trebuie monitorizati copiii care au rude dignosticate cu aceasta tulburare.

Ce ar putea fi semn de ingrijorare? Oricare dintre urmatoarele:
pana la 3 luni, bebelusul nu zambeste la adult ca raspuns la zambetul sau cuvintele acestuia,
nu face contact vizual frecvent;
pana la 6 luni nu rade sau nu are expresii vesele;
pana la 8 luni nu urmareste privirea adultului cand acesta priveste intr-o anumita directie;
pana la 9 luni nu a inceput sa gangureasca;
la 10-12 luni nu urmareste cu privirea locul (directia) spre care ii aratati un anumit lucru si apoi nu isi intoarce privirea catre adult cu un semn de reactie la ceea ce ati aratat;
pana la 1 an nu se intoarce spre adult cand este strigat pe nume, dar este foarte sensibil la sunetele din mediu,
nu interactioneaza verbal cu adultul (nici macar prin silabe),
nu priveste spre ce ii aratati cu degetul, nu a inceput sa faca "pa" cu manuta;
pana la 18 luni nu vorbeste, nu arata cu degetul spre lucrurile care il intereseaza;
pana la 24 luni nu leaga propozitii din 2 cuvinte si, la orice varsta, pare ca isi pierde din abilitatile pe care le-a avut anterior, are gesturi repetitive (se leagana, de exemplu).
Interventia cat mai timpurie este cheia salvarii copilului. Pentru aceasta, diagnosticul este vital, dar si acceptarea diagnosticului de catre parinti - lucru care este extrem de greu de realizat.
Primul impuls este acela de a nega competenta medicului sau psihologului, de a nega insasi existenta tulburarii, de a refuza realitatea. Din pacate, acest lucru se face pe cheltuiala copilului. Speranta parintelui este ca specialistul se insala si ca este vorba de o simpla intarziere in dezvoltare.
In Statele Unite, 1 din 110 copii este diagnosticat cu autism. In Romania nu exista inca statistici in aceasta privinta.
Nu mai astepta si actioneaza!
Autismul, unul din cele mai greu de suportat diagnostice pentru propriul copil... Dar daca nu e asa? Daca e doar o simpla intarziere in dezvoltare? E el mai lenes, si taica-sau a vorbit mai greu, si mama a legat propozitii dupa varsta de 3 ani…
De ce simt nevoia sa gasesc explicatii? De ce simt nevoia sa imi "scuz" copilul pentru semnele alarmante aducand argumente de genul acesta? De ce nu trec la actiune, orice ar fi?

Daca cel mic stie "sa faca" lucruri noi, invata cu usurinta, uneori reactioneaza vocal cand ii vorbesc, rareori are si semne dintre cele ingrijoratoare (desi nu arata cu degetul mereu, imi indica cu privirea ce vrea), as putea considera ca este o intarziere in dezvoltare.
Dar imi pot asuma riscul sa astept? Am suspiciuni legate de comportamentul copilului, am mai vazut copii diagnosticati cu autism si parca ma tem ca nu cumva… Nu spun nimic deoarece sunt cuprins de sentimente de vinovatie, sau ma tem ca nu cumva partenerul de viata sa ma paraseasca. Tac si astept. Dar pana cand? Cu ce risc?
Familia trebuie sa se implice 100%. A trata autismul este o experienta extrem de frustranta, pentru care trebuie rabdare, tenacitate, chiar incapatanare, si multa, foarte multa dragoste.
Poate fi confundat autismul cu o intarziere in dezvoltare? Extrem de rar, dar este posibil. Numai ca este preferabil sa incep terapia comportamentala si logopedica si sa observ ca micutul meu face progrese in cateva zile si ca, probabil, este vorba de o intarziere in dezvoltare, decit sa nu o incep si sa mi se confirme agravarea bolii in cateva saptamani.
De multe ori, ne pierdem prea mult in "de ce" si uitam de "ce facem acum pentru a rezolva problema asta?". Pentru a trata autismul nu e nevoie numai de specialisti, ci si de implicarea 24 de ore din 24 a familiei, parintilor in special, care trebuie sa continue cu copilul lor ceea ce face psihologul/terapeutul cu el in orele de terapie.

Parintii insisi vor trebui sa fie si terapeuti. Cu cat se lucreaza mai mult, cu atat progresele sunt mai rapide. Ar fi bine ca parintii sa ia legatura cu grupuri de suport formate din parinti cu aceeasi problema.
http://www.babyonline.ro/